Pregatirea copilului pentru gradinita si cum pot colabora parintii si educatorii in acest proces
Pregatirea copilului pentru gradinita poate fi o adevărata provocare pentru parinti si educatori deopotriva tocmai de aceea este foarte important ca acest proces sa fie bine gandit de ambele parti. Vei afla din acest articol ce presupune sa pregatesti copilul inainte de inceperea gradinitei, cum acest proces incepe acasa, in familie, precum si felul in care poate contribui gradinita, prin educatorii sai, la aceasta perioada speciala din viata oricarui copil.
1. Ce presupune pregatirea copilului pentru gradinita?
Pregatirea copilului pentru gradinita difera in functie de mai multi factori, printre care varsta acestuia si experienta sa anterioara in comunitate. Mai mult decat atat, fiecare copil este diferit si reactioneaza diferit in anumite contexte, tocmai de aceea este important ca orice sfat primit sa fie adaptat personalitii sale. Daca este vorba despre un copil de 2-3 ani pregatirea acestuia va depinde destul de mult de felul in care acesta a interactionat cu copiii la locurile de joaca sau in alte contexte de joaca. In acest caz, comunicarea directa se poate dovedi un pic mai greoaie, in functie de abilitatile dezvoltate pana atunci, ceea ce inseamna ca pregatirea sa se va face mai mult in joaca, punandu-se accent pe tipuri de activitati pe care le va avea la gradinita. Pentru un copil mai mare, pregatirea pentru acest moment important din viata lor poate fi mai usoara, acesta fiind capabil sa inteleaga mai bine scopul acestei etape din viata sa, poate interactiona mai bine cu alti copii si se poate adapta mai usor la o schimbare atat de majora. In plus, un copil mai mare va fi mai dispus sa incerce experiente noi, sa exploreze spatii diferite si sa se imprieteneasca cu alti copii.
2. Pregatirea copilului pentru gradinita incepe acasa
Sunt cateva lucruri care ar trebui bifate in pregatirea copilului pentru gradinita, indiferent de varsta sa. De exemplu, un copil independent se va adapta mai usor unui mediu nou in comparatie cu un copil obisnuit sa depinda de un adult din jurul sau. Un copil care stie sa se imbrace, sa manance singur, sa se joace cu alti copii, toate acestea sunt lucruri care pot simplifica semnificativ adaptarea copilului la gradinita. Un copil care este obisnuit din vreme cu rutinele, cu un program destul de clar si usor de anticipat chiar si la o varsta mica, va fi mai pregatit pentru a se adapta. De altfel, rutina este esentiala pentru un copil, oferindu-i reperele de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios. Un alt lucru foarte util pe care parintii il pot face acasa este sa vorbeasca despre emotii si sa-i invete pe copii sa recunoasca sentimentele pe care le au. Chiar daca gestionarea emotiilor necesita multa practica, este foarte util sa poata capata acest exercitiu inca de mici.
De asemenea, unul dintre cele mai practice lucruri pe care le poate face este sa viziteze gradinita din timp pe care o vor frecventa. Familiarizarea copilului cu clasa in care isi va petrece timpul, cu mobilierul de la gradinita, cu jucariile si educatoarea, toate sunt aspecte care pot ajuta enorm in pregatirea copilului pentru perioada urmatoare.
3. Rolul educatorului in pregatirea copilului pentru gradinita
Chiar daca de cele mai multe ori, rolul educatorului se asociaza mai degraba cu adaptarea in sine la gradinita, acesta poate juca un rol important in pregatirea copilului pentru gradinita. De exemplu, daca se organizeaza vizite pentru parinti si copii inainte de inceperea propriu-zisa a programului, un educator poate sa-l ajute enorm pe cel mic in familiarizarea sa cu tot ceea ce inseamna universul gradinitei. Daca pentru un adult par lucruri banale, pentru un copil va fi foarte important sa stea in sala de clasa, la masa dedicata activitatilor, sa vada un dulap de gradinita si unde va fi locul pentru lucrurile sale, sa stea pe scaunel alaturi de alti copii si sa simta ca face parte dintr-un grup. De asemenea, acelasi lucru se aplica si patului de gradinita, somnul fiind un alt reper important in procesul de adaptare la gradinita. In toate aceste activitati simple, dar extrem de important, educatorul are rol de ghid pentru copil, fiind cel care il poate ajuta sa inteleaga ce inseamna mersul la gradinita, ii poate valida emotiile si curiozitatea, poate folosi jocuri de miscare pentru a-l ajuta sa se relaxeze si sa fie deschis la schimbare.
Pregatirea copilului pentru gradinita este un punct important in viata oricarei familii preocupate de educatia celui mic. Atat timp cat parintii si educatorii deopotriva inteleg semnificatia acestui moment, pregatirea si adaptarea copilului in noul mediu va fi un adevarat succes care va crea premisele ideale pentru urmatoarea etapa din viata sa – scoala. Surse foto: Shutterstock.com, Pexels.com
Adresă depozit: Str. Aurel Vlaicu, nr. 129, Satu Mare
CUI: RO41213669
/ Nr. Înreg. Registrul Comerțului: J30/657/2019
Banca: Banca Transilvania
/ Cont: RO56BTRLRONCRT0503818201